Sunteţi aici: Noutaţi din anul 2013
Dragoş Bogdan, partener în STOICA & Asociaţii, a acordat un interviu publicaţiei on-line Bizlawyer
„Capacitatea echipei IP din cadrul STOICA& Asociatii de a reacţiona
cu rapiditate în faţa apariţiei unor astfel de situaţii neprevăzute
prin „livrarea” de soluţii legale profesioniste este de o importanţă
crucială pentru buna desfăşurare a activităţii clienţilor noştri.”, a
precizat Dragos.
Totodată, Dragoş a menţionat că cele mai
complexe dosare din cadrul departamentului IP au fost cele referitoare
la brevete de invenţie din domeniul farmaceutic, pentru ca acestea au
presupus „o înţelegere bună a chestiunilor tehnice – chimice,
farmaceutice – dar şi a business-ului în general.”
“Majoritatea
problemelor apar in materia brevetelor de invenție si a mărcilor”, a
menţionat Dragos, precizând că „în ceea ce privește brevetele de
invenție, cele mai frecvente probleme sunt cele legate de contrafacere
sau de contestarea brevetabilitatii anumitor soluții tehnice”, iar
printre problemele cele mai importante cu privire la mărci se numără
cele privitoare la „contrafacerea de mărci, la anularea ori decăderea
din dreptul la marcă ori la cererile de despăgubiri ca urmare a
încălcării dreptului asupra mărcii.”
toate noutăţile din anul 2013