În
cadrul conferinţei ”Probleme actuale de drept european instituţional şi
privat”, care a avut loc pe data de 5 iunie 2014, la Facultatea de
Drept a Universităţii din Bucureşti, Sala Constantin Stoicescu, au participat
mai mult de 100 persoane, în special, magistraţi, consilieri juridici din
companii străine sau romanești şi din instituţiile publice, cadre didactice,
dar şi alte persoane interesate de problemele actuale ale aplicării dreptului
european în Romania.
Vorbitorii
invitați, reputaţi specialişti străini şi romani din domeniul dreptului
comunitar, au făcut, printre altele, o analiză a relaţiei dintre dreptul
naţional şi cel comunitar, respectiv o prezentare a procedurii întrebării
preliminare.
Discuţiile
din cadrul conferinţei au fost deschise de către Conf. Univ. dr.
Flavius-Antoniu Baias, Decanul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti
şi de dl. Michel Roy, din partea Ambasadei Franţei în Romania.
Conferinţa
a fost moderată de Prof. Univ. Dr. Valeriu Stoica, Partener Fondator STOICA
& Asociaţii.