STOICA & Asociaţii sprijină bursa Magna Carta acordată de „The Honourable Society of the Inner Temple”, Londra

 
Cu ocazia aniversării a 800 de ani de la adoptarea Magna Carta Libertatum, document ce constituie fundamentul statului de drept în sistemul de drept anglo-saxon, luni, 19 octombrie, la Biblioteca Centrală Universitară, „The Honourable Society of the Inner Temple”, Londra, în cooperare cu Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti a organizat conferinţa „Statul de drept şi Magna Carta”.

Conferinţa s-a bucurat de prezenţa Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Johannis, care a ţinut un discurs despre importanţa consolidării democraţiei și a statului de drept în România. Au fost susţinute alocuţiuni de către reprezentanţi ai corpului diplomatic şi de reputaţi practicieni ai dreptului din Marea Britanie şi din România.

În cadrul conferinţei a fost prezentată publicului o copie a Magna Carta, donată Bibliotecii Centrale Universitare şi a fost lansată bursa Magna Carta, susţinută de societatea de avocati STOICA & Asociaţii. Bursa Magna Carta va fi acordată anual unui număr de doi studenţi români, absolvenţi ai facultăţilor de drept de stat din România. Câştigătorii bursei vor avea ocazia să cunoască sistemul de drept din Marea Britanie, prin participarea lor la cursurile unor facultăţi de renume şi printr-o practică desfăşurată într-o societate de avocatură de prestigiu din Londra.

Doamna Cristiana I. Stoica, Founding Partner, STOICA & Asociaţii, a prezentat bursa Magna Carta, declarând că „este o mare onoare pentru STOICA & Asociaţii să participe la acest eveniment şi să susţină acordarea bursei de excelenţă Magna Carta. Dacă dorim să avem stat de drept în România, trebuie să susţinem tânăra generaţie. Este un proces de durată, pentru că funcţionarea unui stat de drept presupune un efort continuu, din partea fiecăruia dintre noi, şi în special, din partea practicienilor dreptului. De aceea, STOICA & Asociaţii este onorată să contribuie la acordarea acestei burse şi sunt convinsă că cei doi studenţi selectaţi vor dovedi că sunt competenţi şi pasionaţi de drept. Această bursă va fi o experienţă unică de viaţă pentru studenţi, dar reprezintă şi un beneficiu pentru noi toţi.”

Pentru a vizualiza înregistrarea completă a conferinţei accesaţi link-ul https://www.privesc.eu/widget/live/63950





 
 
 
 
Copyright © Stoica & Asociații
Opera Center II, Str. Dr. Staicovici nr. 2, etaj 2, Sector 5, 050558-București, România
E-mail: sca@stoica-asociatii.ro   Telefon: (+4021) 4020930   Fax: (+4021) 4020931