Marieta Avram

Marieta Avram
  • Of counsel
  • Conferenţiar universitar, Doctor în Drept Summa cum laude 
  • Mediator şi Preşedintă a Asociaţiei profesionale Colegiul Mediatorilor
  • A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti în 1991
  • Membru al Baroului Bucureşti din 1991

 
Limbi de lucru:
română, franceză, engleză

Email:
mavram@stoica-asociatii.ro
sca@stoica-asociatii.ro
 

 

Activitate didactică universitară şi publicaţii

 

În prezent, Marieta Avram este conferenţiar dr. la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în cadrul Departamentul de drept privat şi Prodecan al aceleiaşi facultăţi.


A publicat numeroase articole si lucrări de specialitate. Printre cărţile publicate se numără:


  • „Legislaţia familiei” (ediţie îngrijită în colaborare cu Flavius Antonius Baias, Editura ALL, Bucureşti ; ediţia I – 1994, ediţia a II-a – 1995, ediţia a III-a – 2001);
  • „Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională” (Editura All Beck, 2001);
  • „Ghid legislativ pentru organizaţiile neguvernamentale din România”, în colaborare cu M. Nicolae, H. Dumitru, B. Dumitrache, lucrare elaborată sub egida APADOR-CH, Bucureşti, 2002;
  • „Buletinul jurisprudenţei 1990-2003. De la Curtea Supremă de Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, carte şi CD, în colaborare cu Smaranda Angheni, Rozalia Ana Lazăr şi Iosif Ionescu (Editura All Beck, 2003);
  • „Drept internaţional privat. Culegere de speţe”, în colaborare cu R. Bobei (Editura All Beck, 2004);
  • „Actul unilateral în dreptul privat” (Ed. Hamangiu, 2006) care a obţinut Premiul "Paul C. Vlachide" al Uniunii Juriştilor din România (2006);
  • "Regimuri matrimoniale", în colaborare cu C. Nicolescu (Editura Hamangiu, 2010) care a primit premiul "Traian Ionașcu" pentru cea mai bună teză sau monografie juridică a anului pe teme de drept privat, acordat de către Revista Romana de Drept Privat in colaborare cu Uniunea Naționala a Executorilor judecătorești din Romania (2011);
  • "Drept civil. Familia" (Editura Hamangiu, 2013).


Marieta Avram a fost redactor şef adjunct şi redactor şef la revista Curierul judiciar (2002-2006). Pentru contribuţia la reforma legislaţiei din Romania,  Marieta Avram a fost decorată cu „Ordinul Naţional Steaua României”  în grad de Ofiţer, prin Decretul Preşedintelui României (2000).



 
 
 
 
Copyright © Stoica & Asociații
Opera Center II, Str. Dr. Staicovici nr. 2, etaj 2, Sector 5, 050558-București, România
E-mail: sca@stoica-asociatii.ro   Telefon: (+4021) 4020930   Fax: (+4021) 4020931